Ce se pregătește de 10 AUGUST. Planul este deja făcut


La aproape doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT dau o soluție parțială în dosarul violențelor din 10 august: nu sunt probe că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că ar fi fost pregătită, din timp, reprimarea protestului, așa cum au susținut o parte dintre participanți, care au făcut și plângeri penale în acest caz. Așa că șefii Jandarmeriei de atunci au fost scoși de sub urmărire penală. În data de 10 august 2020 se pare că vom avea parte de un eveniment.

loading...

”Ne strangem in parcarea din Piata Victoriei si plecam in mars pe trotuar in jurul Pietei unde acum 2 ani Romanii au fost gazati, batuti, arestati, apoi intram in alveola din Piata Victoriei pentru a protesta fata de abuzurile de acum 2 ani si impotriva clasarii dosarului 10 August de catre DIICOT. Si cei cu autoturisme, moto, biciclete, trotinete, vor pleca in mars pe carosabil in jurul alveolei din Piata Victoriei.

Distribuiti peste tot acest eveniment sa aratam ca NU AM UITAT ca ne-au gazat si nu acceptam clasarea dosarului pentru violentele din 10 August 2018 !

loading...

Reamintim ca Judecătoria Sectorului 1 a condamnat vineri, în primă instanță, 12 persoane pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice într-unul dintre dosarele deschise după violențele de la protestul din 10 august 2018. Cea mai mare pedeapsă a fost de 3 ani de închisoare cu executare, primită de o persoană care mai avea o sentință într-un alt caz, însă toți ceilalți 11 inculpați, au primit pedepse cu suspendare și zile de muncă în folosul comunității.

De asemenea, trei jandarmi vor primi daune morale cuprinse între 1.000 de lei și 1.500 de lei, iar mai multi inculpați trebuie să achite daune materiale de circa 5.000 de lei firmei de salubrizare, potrivit sentinței.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.

Daca ti-a placut articolul, urmareste-ne Facebook.

Comments

comments

loading...

Like it? Share with your friends!

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

escort mersin escort adana escort ankara escort bodrum escort